Pianina din casa părinților era o Petrof din anii șaizeci, cumpărată la mâna a doua de bunicul. Îi lipsea un la din octava de jos și avea pedala din dreapta legată cu sârmă.
Am învățat pe ea primele piese și am învățat, fără să știu, să ocolesc nota lipsă. Când doamna Sas mi-a dat o piesă care avea nevoie tocmai de acel la, am cântat-o o octavă mai sus și i-am spus că așa am simțit-o. Nu m-a crezut, dar a zâmbit.
Pianina e și acum la Mediaș. Nimeni nu mai cântă pe ea, dar mama nu o dă. Spune că e mobila cu cele mai multe amintiri din casă.
Uneori, când merg acasă, cânt pe ea Curtea cu nuci. Sună prost, dezacordat și minunat. E singurul pian pe care piesa sună exact cum am auzit-o prima dată, în cap.



