2 NOIEMBRIE 2026

Ce am învățat de la un pian prost acordat

15 / 201 MIN DE CITITDOMENICO PALAZZO

Am cântat odată un concert pe un pian care nu mai fusese acordat de doi ani. Era într-o sală de cămin cultural, iarna, cu lume îngrămădită pe bănci și cu o sobă care duduia în colț. Primele note mi-au făcut stomacul ghem.

Prima mea reacție a fost să cânt mai tare, ca să acopăr. A fost o greșeală. Cu cât forțam pianul, cu atât suna mai rău. Am respirat și am făcut invers, am cântat mai încet și am ascultat ce poate da instrumentul.

Au ieșit niște culori pe care nu le-aș fi găsit pe un pian perfect. Acordurile mai false au început să sune a clopot, iar liniile lente a glas de om. La sfârșit, o doamnă mi-a spus că nu mai ascultase niciodată Enescu cântat așa. N-am corectat-o.

De atunci nu mă mai sperii de un pian greu. Îl ascult întâi și abia apoi hotărăsc ce putem face împreună.

BLOG

Mai citește

TOATE ARTICOLELE ›